MEMORIA ARHIVELOR (41)
RĂVAȘ MARIEI TĂNASE
La 20 februarie 1938, MARIA TĂNASE, debuta la Radio București. Succesul său a fost cu adevărat răsunător, în doar câteva luni devenise o reală DIVĂ a României, prezentă aproape zilnic în presa din anii respectivi.
În luna august a anului 1938, așadar, LA DOAR 6 LUNI de la debutul radiofonic, un important cotidian bucureștean publica o scrisoare deschisă adresată DIVEI, intitulată ”RĂVAȘ MARIEI TĂNASE”.
Semnatar ”T.C.S.”.
Vă invit s-o citiți. Și poate generațiile actuale vor lua aminte, putin sau mai mult, din câteva sfaturi bune!
TEXTUL ARTICOLULUI TRANSCRIS ÎN ORTOGRAFIA DE ASTĂZI:
"RAVAȘ MARIEI TĂNASE
De
multă vreme voiam să scriem aceste rânduri, dar au intervenit mereu
fapte neprevăzute, care ne-au atras atenţia in alte direcţii.
Astăzi o facem, cu nădejdea că, de desubtul cuvintelor noastre de mustrare, Maria Tănase va citi şi îndemnul de dragoste care ne împintenează să-i trimetem acest răvaş.
Pe
Maria Tănase o cunoaştem tot atât de mult, sau tot atât de puţin, ca şi
ceilalţi câteva sute de mii de ascultători ai posturilor de Radio
româneşti.
Ştim tot aşa
de bine, ca şi ei, că este astăzi singurul adevărat interpret al
cântecului românesc. Maria Tănase culege cântecul de la izvor. Cutreeră
satele de câmpie şi de munte şi pretutindeni se opreşte, trage cu
urechea, spionează, învaţă cântece de dragoste, de moarte, de bucurie
sau de durere, pe care le redă ţărăneşte.
De obicei, cântecul naţional ajunge până la noi sub două forme:
sau
cules de un profesoraş de muzică lipsit de inteligenţă şi talent, şi
redat de un „cântăreţ” de la Operă, un domn cu pieptarul bombat, plin de
contrapunct, dar fără inimă, care dă ochii peste cap, se căzneşte să
realizeze o „interpretare” cât mai „cultă” şi reuşeşte doar să ia
melodiei şi cuvintelor orice urmă de autenticitate.
Sau adus de baragladinele lăutăreşti, care-l deformă, îl trivializează şi-l împopoţonează ca pe un mire ţigănesc.
În
ultimul timp s-au mai ivit şi „compozitorii” de cântece naţionale. Dar
de speţa aceasta ne vom ocupa altădată, după cum merită...
Maria
Tănase interpretează cântecul astfel încât crezi că-l cântă chiar
ţăranca aceia anonimă, care l-a izvodit din oftaturile, din suspinele şi
din chicotelile ei de râs. Ceea ce iese în relief, singurul lucru pe
care-l auzi, este cântecul. Cântăreaţa însăşi dispare. Şi aceasta e în
definitiv meritul ei (al Mariei Tănase) cel mai mare, discreţia. Dar
este un merit pe care alţi cântăreţi nu-l vor înţelege niciodată.
Şi
iată că, după cum auzim, Maria Tănase s-a angajat într-o companie
(Teatru) de revistă, care-o va prezenta, desigur, publicului, începând
din toamna aceasta, în fotă (crăpată, ca să i se vadă piciorul) şi pe un
fundal de decor vopsit.
Cât nu e prea târziu, o rugăm să renunţe la acest proiect.
Harul
Mariei Tănase este să cânte la Radio, unde glasul ei răsună din
depărtări misterioase, purtat pe undele văzduhului. Pe scenă
personalitatea ei se va ofili. Acolo nu va mai putea fi, aşa cum ne
deprinseserăm, „cântec”, ci „actriţă”. Pe scurt, atmosfera culisei şi
scenei o va cabotina (transf. Intr-un actor mediocru). Va deveni o
femeie care cântă…; nu va mai fi o cântăreaţă (artistă).
Şi
n-am vrea s-o vedem, peste câteva luni, pe Maria Tănase, luând loc,
resemnată, în galeria de vedete răsuflate şi lipsite de talent şi
inteligenţă, singurele cărora le stă bine pe scenele teatrelor de
revistă, cântând „compoziţii naţionale” de Vaxilescu...
Maria Tănase! Rămâi la Radio, Căci cine-o să ne mai cânte, ca acum: „Târâişul şarpelui / Umbletul gândacului...”
Şi încă o dată, să nu te superi pe noi pentru că ţi-am spus adevăru…
T. C. S.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu