MEMORIA ARHIVELOR (48)

CONSTANTIN BRÂNCUȘI, născut la 19 februarie 1876.
MARELE SCULPTOR ROMÂN, în anul 1913 părăsea țara.
După doar 10 ani de la plecarea sa, în ziarul Partidului Național Român, "Patria", din Cluj, apărea, pe prima pagină, în ediția din 3 iunie 1923, un articol în care se sublinia faptul că această mare personalitate a culturii europene, CONSTANTIN BRÂNCUȘI, prețuit de francezi, germani și chiar în Statele Unite, la noi, în România, a fost tratat ca un oarecare...
Iată că degeaba trec anii, cei 100 de ani de la acest articol și de la multe altele, îmi amintesc și de EMINESCU, DAR nici astăzi după zeci și sute de ani nu am învățat să ne prețuim valorile...

Răsfoind colecţia ultimului an a uneia dintre cele mai bune reviste din Germania „Das Kunstblatt“ am găsit nişte reproduceri după lucrările marelui sculptor român Constantin Brâncuşi, care trăieşte la Paris, şi o prea elogioasă caracterizare a personalităţii sale în cadrul artei franceze. La noi, fireşte, opera acestui sculptor ar stârni încă mirarea şi indignarea tuturor. Ori Brâncuşi, a fost unul dintre marii revoluţionari în sculptură, care încă prin anii 1908, 1909 expusese lucrări de o indrăzneală hotărâtoare în evoluţia artei. El este un premergător, şi poate numai extrema sa modestie şi calitatea sa de român, au fost până acum pledoaria de a avea o popularitate tot aşa de mare ca Picasso sau Arhipenko. În revista germană se atrage atenţia îndeosebi asupra rolului său de mare înaintaş al artei tinere. Criticul de artă german Westhelm spune despre el, între altele: Brâncuşi este unul care nu poate merge decât drumul său. Unul care îi zace în sânge intensitatea plastică, unul care indrăzneşte orice şi care a şi îndrâznit orice. Bărbatul cu barba plină, cu pantaloni de catifea, apare ca un zdrobitor de piatră. Are ceva de urs, ceva din imensa putere, dar şi bunătate a urşilor. Are muşchi de muncitor, o privire şi un surâs de copil, iar în mână o fineţe de nervi, ce trădează pe omul de rasă. Opera sa, în ansamblu, poartă pecetea aceluiaşi amestec: tendinţa spre masivitate şi în acelaşi timp spre o fineţe ce nu se pierde în efecte şi nuanţe. Brâncuşi este român. Unele din creaţiile sale par concepute dintr-o arhitectură imaginară, care nu s-a zidit niciodată. În el trăiesc amintirile bizantine ale patriei sale. Dacă ar încerca ca arhitect, de bună seamă, ar începe să clădească monumente gigantice. El creează stilizând în forme originare geometrice, îndeosebi cele ovale. Ceea ce ne convine mai mult este o anumită dreptate ce i se face, din partea criticului german, lui Constantin Brâncuși, recunoscându-i acestuia o puternică înfluenţă asupra unuia din cei mai cunoscuţi sculptori germani contemporani (Lehmbruck), şi prin aceasta asupra artei germane de astăzi. Brâncuşi este deci cel dintâi artist român, care joacă un rol european în evoluţia artei. Vremea cea mai apropiată va descoperi, desigur, tot câmpul său de influenţă, deoarece el a făcut artă modernă binişor înainte de apariţia unui Picasso, Arhipenko, Belling. Românul Constantin Brâncuşi, cu înfăţişare de urs muncitor, ne duce trumfători în marea artă. O, dar la noi, de mult ar fi murit de foame.