Teodor Isaru: MEMORIA ARHIVELOR (87)

1972, ELECTRECORD UN BRAND, ASTĂZI...?

Iată că, o istorie și o arhivă care aparțin Electrecord, nu pot fi șterse! Cu o atestare mult mai veche, nu ca cea indicată de habarniști (total greșit 1932), ci 1886, arhivele ne demonstrează că tot ce a însemnat, de la bun început Electrecord, a pornit din mintea unui afacerist evreu, pe nume Nathan Mischonzniki, pasionat de muzică și de tot ce era legat de această artă. Se dovedește astăzi, mai mult ca oricând, că pentru arta și evoluția culturii românești, prin tot ce a lăsat în urmă Nathan Mischonzniki, discuri vechi, înregistrări, a rămas cu adevărat în istoria acestei țări, în comparație cu alții care vor rămâne distrugători...

În perioada interbelică și a celui de-al doilea război mondial, pe lângă Societatea Română de Radiodifuziune, Electrecord, a avut un rol extrem de important, deținând (după 1937) chiar în sediul S.R.R., din strada Gen. Berthelot, un număr de utilaje pentru transpunerea pe discurile de ebonită a producției de înregistrări de la acea vreme.

După naționalizarea din vara anului 1948, sub aripa Radioului, Electrecord, a devenit unul dintre cei mai importanți producători din Europa, având schimburi muzicale cu marile case de producție din lume, chiar și în SUA.

Iată câteva imagini relevante, de la începutul anului 1972, publicate în revista „Flacăra”, ce arată intensa activitate, din acea perioadă, a unui simbol muzical românesc, distrus, cu bună știință sau nu, în acești ani de așa zisă democrație...

1 - Câteva mape ale unor discuri apărute până la începutul anului 1972.

2 - În Studioul TOMIS - Electrecord (astăzi distrus și rămas o simplă sală), Orchestra de muzică ușoară Electrecord, dirijorul ALEXANDRU IMRE și interpretul MIHAI CONSTANTINESCU.

3 - În Sala de Marmură a Casei Scânteii (locul în care s-au făcut înregistrări de neegalat astăzi), Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii Române, dirijor, italianul CARLO ZECCHI.